miercuri, 24 noiembrie 2010

RECOVER jurnal de giulesti - HAPPY BIRTHDAY 1

EMI ARE O POVESTE

IN CEEA CE URMEAZA, DACA AVETI RABDARE, O RELATEZ:

A trecut aproape un an.

De la un eveniment care mi-a marcat existenta.

Un an pe care l-am trait la intensitate maxima, secunda de secunda.

Acest lucru nu s-a intamplat pentru ca am redevenit proaspata mamica; desi acesta este subiectul principal al “compunerii” de fata. Ci pentru ca m-am incumetat sa MAI fac un copil, chiar daca trecusem prin evenimente foarte dure legate de maternitate.

Dati-mi voie sa ma fac inteleasa: in toamna lui 1999 am pierdut o sarcina la aprox 6 luni. Ma internasem la Spitalul Universitar din Bucuresti pentru a primi asistenta (eventual niste perfuzii cu litice) si am sfarsit prin a mi se face operatie cezariana, la miezul noptii, de catre o dr rezidenta care era de garda. Tin minte ca imi tremura tot corpul (la modul ca intrasem intr-o stare de frisoane teribila), toata lumea in jurul meu era alarmata, dr care imi acorda ingrijiri era palita de emotie si teama. Mi-am dat seama ca nu e de gluma si ca s-ar putea sa nu pierd doar copilul…. Desi eram semi- constienta, motiv pentru care nu pot sa spun foarte clar ce simteam sau ce imi trecea prin cap in acele momente, incercam din rasputeri si vag reuseam sa raman in contact cu ceea ce auzeam si vedeam. Mi-era frig si ma agatam de mana unui medic de culoare – singurul care empatiza cu starea mea ce se inrautatea foarte repede. Cam atat a fost ; ca apoi m-am trezit la reanimare; sotul meu plangea tare, tare iar eu nu intelegeam de ce? Imi repetam in gand continuu “oare de ce plange, doar n-am murit??” au trecut apoi doua zile in care cautam dar niciun moment nu gaseam ceva neplacut in toata povestea asta (se intelege ca anestezia si probabil frica de moarte care mai trecuse imi paralizasera atat de tare perceptiile ca uitasem complet de… copil). Dar si cand mi-a fost dat sa imi amintesc…. nu va pot povesti (pentru ca nu i-am innumarat) in cati pereti mi-am lovit capul. Am suferit o pierdere foarte mare la momentul respectiv. Au trecut saptamani in care nu imi reveneam nicicum. Toata familia era langa mine, incercand sa ma aduca la o linie de plutire. Chestia era ca eu nu eram langa mine. Plangeam si ma chinuiam noapte si zi.

———————————————-

Incet-incet, trecand anii, praful s-a mai asezat peste aceste amintiri, durerea sfasietoare s-a mai calmat… iar eu ma pusesem pe picioare si la propriu si la figurat. Lucram intr-un mediu de dorit pentru multi, aveam timp si pentru a cheltui banii castigati, de plimbari si chefuri nu duceam lipsa asa ca….. nu imi explic de ce intr-o zi, tocmai dupa ce vazusem un film cu copii, m-am pomenit in genunchi rugandu-ma, plangand si cu voce tare, tare implorand Divinitatea: “da-mi si mie un copil”. M-am ridicat oarecum linistita si rusinata de aceasta iesire (daca m-a auzit cineva?!, ma gandeam). In acea luna, ianuarie 2005, am ramas insarcinata IAR. Familia era iarasi acolo, cu sfaturi si idei – toate impotriva. Dar in sufletul meu simteam ca mai e Cineva. Cineva care mi-a ascultat rugaciunea, desi de felul meu nu ma prea ma rugam decat poate o data la cateva luni (si atunci cand imi aduceam aminte). Am trait 9 luni de poveste. Ceilalti, 9 luni de cosmar. A fost o sarcina usoara, ma simteam frumoasa si invingatoare. Ba chiar ma mandream ca voi fi si eu mamica. La momentul 3-D - cand dr ne-a anuntat ca avem un baiat – sotul nu putea sa-si creada urechilor. Eram in al noualea cer. Cum, dupa o asa pierdere, in doar cativa ani, sa primim un asa dar???!!!!!. De unde vine atata bucurie? Nu putea sa incapa in intreaga mea fiinta asemenea vesti. Vom avea un baiaaaaaaaaaaaaaaaaaaat!!!!!!!!! Mai aveam o cezariana, asa ca am facut-o pe a doua. A fost ok (cu mici exceptii: anemie dupa, imperativ de la dr: “SA NU MAI faceti copii ca a treia cezariana……si nici un chiuretaj nu se mai poate face ”), am adus pruncul acasa si am inceput povestea. Tin minte ca zi de zi de zi de zi gandul meu zbura spre Marele Creator (auzisem eu ca “El zice si se face, El porunceste si ce porunceste ia fiinta” dar asta… in carti…. in teorie… nu IN VIATA MEA).

Au mai trecut trei ani. Fix trei si am “gresit-o” iar. Cu toate metodele de prevenire a unei sarcini (unele chiar penibile) la care am apelat, s-a intamplat sa raman iar insarcinata. Totul se sfarsise. Adica, atat ne-a fost bucuria? Ce va fi de acum inainte? Va ramane copilul fara mama si …. Frica. Panica. Nu… poate nu sunt doua dungi roz… sa mai fac un test…. Si toate au fost pozitive. Mi-am dorit mult sa pierd aceasta sarcina in primele zile dupa ce am aflat de existenta ei. Ma temeam cu adevarat pentru viata mea. Desi evoluasem in relatia cu Dumnezeul care imi daduse primul fiu, parca pe al doilea nu indrazneam sa il …. Parca nu il doream… Pentru ca puteam sa mor… asa se exprimase doctorul… si am mers la doctor. Pe drum m-am rugat ca Dumnezeu sa imi dea un raspuns in discutia cu doctorul (care imi aratase clar data trecuta ce e de facut). Am intrat. Eram cu sotul. I-am spus “vinovata” ca sunt insarcinata. “Asa, si? Care e problema?” ma gandeam ca nu ma mai cunoaste, deh nu prea il vizitasem in ultimul timp… “stiu, doamna, cine sunteti…. Au trecut trei ani… oooo mai faceti un copil!”. Nu, asa ceva nu ma asteptam sa aud. Ce? s-a schimbat dr meu intre timp; parca nu mai acorda aceeasi atentie sanatatii… si vietii in cele din urma. –“Oare nu ma supun unui risc prea mare?” incercam eu sa fortez nota (credeam din tot sufletul ca raspunsul dr inseamna pentru mine raspunsul cerului). –“doamna, nu sunt profet, dar aveti toate sansele sa tineti cu bine aceasta (a treia cezariana) sarcina”. Pentru mine era de-ajuns. Pentru sotul meu insa, nu. L-a rugat pe dr sa programam chiuretajul. “acu-i acu” ma gandeam. Ce-o sa fac? Ce-o sa zic? Cum ma va ajuta Dumnezeu sa sustin prima propunere a dr, care de fapt ma aranja si pe mine de-acum… – “imi pare rau”, zise dr, “ eu nu mai fac chiuretaje, va pot pune in legatura cu un doctor tanar….” Am ramas muta. Dumnezeu imi vorbea in continuare. Nu mai puteam spune un cuvant, nici nu mai puteam respira de emotie. Asadar, toate vorbele spuse de doctor mi-au fost adresate direct de Domnul meu. Ma iubeste mult, m-a salvat mereu si acum vrea sa imi mai dea un dar. Eram naucita si nu am mai putut spune nimic despre asta, multa vreme. Simteam ca vreau sa tin totul pentru mine, sa analizez inca si inca o data fiecare gest/fraza/nuanta a tuturor celor implicati. Au trecut cateva zile. Se apropia data la care sotul meu programase chiuretajul. Nemaispunandu-i nimic, el credea ca asa se va intampla, eu in continuare taceam. Gaseam ca mi-e imposibil un lucru: sa-i spun ca voi actiona si de data asta prin credinta. In ochii lui, lucrul asta era o sinucidere. IMI AMINTESC INSA FOARTE, FOARTE BINE CA ERAM IN MASINA IMPREUNA CU FIUL NOSTRU CEL MARE CAND SOTUL A RUPT TACEREA: “ DACA NU ESTI HOTARATA IN PRIVINTA CHIURETAJULUI….. PAREREA MEA E SA FACI CUM CREZI… NU INTERVIN IN LOCUL TAU… E DECIZIA TA….” Wow wow wow a cata oara mi se arata ca daca merg pe mana Celui Puternic TOTUL e posibil. Am simtit o mare bucurie si usurare. Sa nu ma intelegeti gresit, credinta mea nu era una puternica, nu stiam in ce ma bag (desi aveam experienta nasterii precedente), nu eram convinsa ca voi supravietui dar un lucru ma bucura pana in adancul sufletului: voi face asa cum Domnul Bun doreste. I-am cerut un copil candva, cand imi ardea buza dupa a fi si eu mama. Cum as putea acum, cand El s-a hotarat sa-mi daruiasca un al doilea, eu sa-l refuz pe motiv ca…. ce?…. oare puterea Lui a scazut de 3 ani incoace? Oare nu poate El sa ma tina in palma Sa, sub aripa Sa ocrotitoare? Nu mi-a fost usor!!! Dar am facut voia LUI!!! Zilnic ma coplesea frica si tot zilnic ma rugam si-I simteam prezenta. Am nascut un baiat pe 4 iulie 2009, ziua in care am simtit cel mai mult ca sunt parte din gingasa iubire a Creatorului meu. Dr a avut doar un cuvant de exclamat sotului (care 9 luni de zile a experimentat cea mai nepotrivita stare pentru un sot de gravida “nebuna”): EXCELENT!. Excelent? Si probleme acolo… uterul nu e subtiat… nu o pateste…. ??? CAND M-AM TREZIT I-AM SPUS CEEA CE LE-AM SPUS TUTUROR SI VA SPUN SI VOUA ACUM: STIU IN CINE AM CREZUT!!!!

EMI – primele secunde de viata


ANTONIO SI EMI - primele ore dupa sosirea acasa

Copilasul a avut ceva problem cu sanatatea. Timp de 11 luni a suferit de reflux gastro-esofagian (o boala ce cauzeaza mari probleme copilului care poate aspira laptic in trahee si mamei care trebuie sa-i acorde atentie 24 ore/24)…. s-a inrautatit situatia financiara, ca peste tot dealtfel dar acum EMANUEL e bine, asta e cel mai important lucru. Ne descurcam mai usor cand suntem toti sanatosi….

LA MULTI ANI, EMI! SA NE TRAIESTI!

mama



Vera

June 29th, 2010 at 6:01 pm

Multumesc Dana!!! Asta e primul lucru care mi-a venit in mine sa-l scriu. Este o poveste absolut impresionanta, ceea ce ai relatat tu aici nu este numai o poveste foarte frumoasa acum, este o lectie de viata pentru noi cele care citim aceste randuri, care am trecut prin situatii mai mult sau mai putin similare cu a ta. A fost un act de mare curaj cand ai luat o asemena decizie, a fost un act de mare curaj cand te-ai decis sa scrii pentru noi toate aceste randuri.
Pentru mine, ceea ce ti s-a intamplat tie, este inca o dovada ca cineva acolo sus ne iubeste si are grija de noi!
La multi ani Emi!!!
Cand vei putea sa citesti si tu aceasta poveste, povestea ta, sper din inima sa sa simti ce simt si eu acum, ca mama ta este o eroina!!!



Vera

June 29th, 2010 at 6:07 pm

Si inca ceva…nu pot sa scap de gandul ca ne-am departat asa, ca pentru mine aceste lucruri au fost in negura totala…da, inca un lucru la care ma gandesc dupa ce am citit povestea ta, uitam intr-adevar lucrurile cu adevarat importante, cu adevarat frumoase din viata noastra in favoarea lucrurilor marunte, daca le pot spune asa, cu care ne confruntam zi de zi pentru a putea supravietui in aceasta societate a caror victime am devenit cu totii.



Daniela

June 29th, 2010 at 6:27 pm

M-am decis sa scriu despre un lucru atat de intim si drag mie, pentru ca simt nevoia, zilele astea, cand se apropie ziua lui de nastere, de a spune tuturor celor care citesc JURNAL DE GIULESTI despre marea bucurie si multumire ce le am (cum ai spus si tu) ca ” cineva acolo sus ne iubeste si are grija de noi!”
Nu am pretentia ca as putea fi un exemplu, m-as bucura insa sa aud ca am dat o speranta si un strop de curaj cuiva aflat in aceeasi situatie. Multumim mult pentru urari!!



21 Responses to Happy birthday I


raluk

June 29th, 2010 at 8:56 pm

buna sant raluk ,si incerc sa iti las un comentariu !



daniela durama

June 29th, 2010 at 9:22 pm

buna, raluk! astept comentariul tau cu placere. daca intampini vreo dificultate, anuta-ma, e simplu….



tantica

June 30th, 2010 at 12:01 am

la multi ani emi sa ne traiesti ,sa te faci mare si sanatos alaturi de fratioru si parintii tai si de noi toti familia ta care va iubim!!!sa te ocroteasca DUMNEZEU si pe tine si pe fratiorul tau si pe mokuta noastra.va pupam tantica



tantica

June 30th, 2010 at 12:30 am

si de la robertuta noastra in varsta de 2 anisori si 5 luni un cantecel pt toti picii care trec pe aici:

intai varianta originala dupa care varianta roberta

VINE MELCU SUPARAT
O FURNICA LA PISCAT
SI TOT VINE PSH PSH PSH
INTALNESTE-UN CARABUS.
SI DIN GURA IA STRIGAT:
FUGI DE-AICEA NUMAI STA
DATE-N COLO NU STA-N DRUM
CA TE IAU IN COARNE ACUM.

si urmeaza varianta Roberta cu o voce tare si puternica de ne stie tot cartierul:

VINE MECU SUPAAT
O FUICA LA PISCAT
SI CUM VINE PSS PSS PSS
INTALNESTE UN FAABUS
SI DIN GUA EL STIGAT
FUGI DAICEA NU MAI STA
DETE-N COLO NU STA-N DUM
CA ACANA CUM.



Daniela

June 30th, 2010 at 11:03 am

Draga mea Tantica, va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase, tie si frumoasei tale, Roberta.
Ai o minune de fata!!!
Sa fiti sanatoase si voi si sa ne vedem curand.
Va dorim numai bine si vacanta placuta!!!
Va iubim!



nuami

June 30th, 2010 at 8:40 pm

fata ce frumos e baiatul!!!!!!doamne -si prin cite ati trecut!!!!emi -la multi ani -multi buni si cu bucurii!!!



Daniela

June 30th, 2010 at 9:51 pm

Multumim frumos de tot! …”Cu rabdarea trecem marea”… da’ nu prea mai avem rabdarea Pupam si ne auzim.



raluk

July 1st, 2010 at 11:14 am

la multi ani lui emi din partea mea si a lui alex! i-am citi si lui alex de prin jurnal k era curios ce fac eu la pc, si a inteles ceva , ptr k l-am auzit knd ii povestea lui mama la telefon si ii zc k el are doi veri (dar bunica ,sti k eu nui cunosc…)sanatate multa lui emi si la toti copilasii de pe pamant!



Daniela

July 1st, 2010 at 11:50 am

Multumim din suflet, Ralukuta!!! Si voua va dorim la fel… uite ca a trebuit sa ne “intalnim” in paginile JURNAL DE GIULESTI si sa aflam mai multe unii despre altii. Asa a fost sa fie, sa nu traim aproape pana la varsta asta desi suntem rude atat de apropiate…. E trist cand parintii aleg sa se desparta si iata ca sarmanii copii duc dorul familiei reunite. Te iubesc foarte mult si pe Alexutu’ tau scump. El cand e nascut?



Ioana

July 1st, 2010 at 2:16 pm

Draga Dana,

Uite ca vazand linkul langa id-ul tau de messenger, am intrat si eu pe blogul tau si m-am bucurat sa citesc diferitele posturi.

Povestea lui Emanuel (pe care o cunoasteam in mare parte) m-a emotionat foarte tare, si mi s-au umplut ochii de lacrimi! Ma bucur tare mult ca au trecut momentele grele datorate problemelor de sanatate ale lui Emi. Slava Domnului, cata dreptate ai in tot ceea ce ai povestit! O adevarata lectie de viata!

Te imbratisez cu tot dragul (precum si Stefan, Ioan si Paul),
Ioana



daniela durama

July 1st, 2010 at 3:04 pm

Scumpa mea,
Primind mesajul tau, mi-am amintit de cate ori am plans vorbind cu tine; fie la telefon, fie pe messenger…. Ar trebui sa deschid o maaaaaaaaaaaaaare pagina de multumiri adresata tuturor celor care au fost alaturi de noi in tot acest timp (sunteti foarte, foarte multi >:d<)!!!. Uitandu-ma in urma, realizez ca omului, oricata povara ii e pusa in spate, o duce… Simt insa ca a sosit momentul sa ne scuturam si sa uitam, privind cu incredere inainte. Va doresc tot binele din lume si va asteptam cu drag (noi vom fi plecati o saptamana, ii vom vedea pe baietii tai dupa data de 11 iulie). Pupam pe toti! Zbor placut!



Mada_mama_Mariei

July 1st, 2010 at 7:29 pm

Buna,

Nu stiu de unde sa incep, tot ce pot sa spun este ca Dumnezeu stie ce face si ii te apara, te intareste atunci cand nici nu te crezi in stare sa inspiri o gura de aer . Sa fiti sanatosi cu totii si s nu te schimbi niciodata (esti o eroina in felul tau si stii ca nu am nevoie de blog sa iti spun asta , dar parca trebuie ) oricum una peste alta la multi ani, lui Emi si multe ganduri bune catre toti ai tai .

Te pup !!!



daniela durama

July 1st, 2010 at 7:40 pm

Mada, dragoste veche……

Cu cat de indepartezi cu atat esti mai aproape de sufletul meu .
Slava Domnului ca te-ai intors!!!!!
Urarile – le trimit inapoi spre tine si familia ta!
Te pup.. si pe bomboana ta de fata



Ligia Pop

July 8th, 2010 at 2:06 pm

Draga mea, si eu vin tarziu cu urarea, insa va doresc sa va traiasca toti copilasii, sa creasca sanatosi, frumosi si credinciosi. Am citit fara respiratie experienta ta, Doamne ce miracole, prin ce momente ati putut trece… Multa sanatate si sa auzim de bine!



daniela durama

July 11th, 2010 at 8:41 pm

Multumim mult, Ligia pentru urarile tale! De asemenea, iti dorim mult bine si succes in proiectul tau extraordinar – de a “educa” populatia sa se hraneasca sanatos si ….mmmmm gustos



rodica ghelesel

July 19th, 2010 at 9:44 pm

dana nici nu-ti dai seama cata bucurie am in suflet ca te-am reintalnit dupa atatia ani.scriu printre lacrimi si-mi pare asa de rau ca am pierdut multe ocazii de a le spune celor din jur cat de minunati sunt.ma bucur ca ai o familie frumoasa domnul sa va lumineze fiecare clipa a vietii voastre si ma bucur mult ca stiu ca domnul ne iubeste asa cum suntem.abia astept sa va vad,multe binecuvantari si oricand voi fi bucuroasa sa vorbim.bye-bye



Daniela

July 20th, 2010 at 9:07 am

Multumesc frumos, Rodica! Eu nu cred ca ai pierdut vreo ocazie, esti foarte sensibila si ai sufletul frumos, asta e motivul pentru care simti nevoia sa lasi in urma amintiri frumoase si adieri de dragoste fata de cei din jur. Oamenii nu sunt minunati, sunt asa cum sunt, dar bucuria de viata si stilul tau distins ii vede asa. Si eu ma bucur ca ne-am regasit, sper sa ne intalnim cat mai des si sa recuperam anii in care nu ne-am putut vorbi. Te imbratisez cu drag si ii salut pe ai tai.



flori

August 13th, 2010 at 5:31 pm

Dani,cel mai important e ca in ciuda tuturor greutatilor ti-ai pastrat nadejdea si credinta in Dumnezeu…e trist ca unii oameni uita de Dumnezeu ba chiar il blameaza cand le e mai greu,la fel de trist e cand altii isi aduc aminte de el doar cand le e greu uitand sa -I multumeasca in fiecare zi…Dar acum ai 2 copii frumosi si nebunatici si eu sunt tare trista ca nu am apucat sa il tin in brate pe Emanuel…dar si cand o sa pun mana pe el nu-i mai dau drumul:X:X:X



Iulia

September 20th, 2010 at 8:37 pm

Multumim frumos Daniela pentru ca ai ales sa ne impartasesti frumusetea umblarii tale cu Hristos si sa ne arati ca atunci cand un om se aseaza in Mana Tatalui ceresc totul este posibil cand e voia Lui.
Imi aduc aminte cand mi’ai spus ca esti insarcinata…tie iti era teama dar eu eram f fericita pt tine si stiam ca in ciuda pericolelor ce ar fi putut sa apara pe parcursul sarcinii tale Dumnezeu va fi alaturi de tine si te va sustine:)

In final, tu, Emi si Hristos ati iesit invingatori

La multi ani in vesnicii Emi si multa sanatate!!!

Domnul cu voi!!!:*:*



Daniela

September 20th, 2010 at 8:56 pm

Iti intoarcem frumoasele urari, Iulia!
Mi-ai amintit din nou de acea perioada marcata de semnul intrebarii dar si de mana stransa a lui Dumnezeu care tinea inima mea cat un purice. E frumoasa si dulce viata alaturi de El, cand Il cunosti si Il simti aproape la nevoie si cand te rogi si vorbesti cu El… nimic nu se compara cu asta.

2 comentarii:

Sabina Dragomir spunea...

Mi-au dat lacrimile ca de obicei cand citesc ceva scris de tine! Impresionant si halucinant cata fericire iti aduce in viata Dumnezeu! Cum se rezolva si cele mai de nerezolvat prin Credinta! Sa iti traiasca cele doua minuni si astept sava cunosc pe toti! Cu drag, sabina Dragomir

Daniela I. spunea...

Iti multumesc foarte mult! Si noi asteptam sa va vedem curand si sa aflam numai vesti bune de la voi! Domnul sa va ocroteasca pe cale!