Doua sosete indragostite

- Iti amintesti cum ne-am cunoscut?
- Cum as putea uita, ai aparut de nicaieri exact in cusatura etichetei mele.
- Cat sa fie de atunci?
- Parca o vesnicie..
- Si cand ne-a cumparat el de pe raft.... ce palpitant a fost sa ne plimbam cu masina, intr-o punga de plastic nou-nouta!...
- Ce emotii am avut cand ne-a taiat firul ce ne lega... parca simt si acum fiori in ... clacai.

Asist inmarmurita la dialogul de mai sus si zambesc in sinea mea.
Ciorapii astia sunt nemuritori si ... de nedespartit. Au peste 10 ani de cand "locuiesc" in casa noastra. De atunci, sotul meu a schimbat zeci, poate sute de sosete. Mai putin pe ele, caci s-au incapatanat sa ... se tina atat de bine... una de cealalta. Ce-i drept, numai sunt la fel de nuantate, si-au pierdut negrul initial dar... stupoarea ce ma cuprinde atunci cand intind sau strang rufele de pe sarma, ma determina sa "dau din casa": sosetele astea vechi si urate nu se pierd una de cealalta orice s-ar intampla!. Se tin scai si se incapataneaza sa existe!
Daca s-ar intampla la fel si cu sentimentele oamenilor.... fata de oameni... fata de animale.... fata de plante sau pasari....

Deranjez? Se cauta un raspuns

Astazi se discuta pe toate canalele, cu oricine, despre orice.
Avem pareri cu privire la oricare tip de subiect.
De multe ori, tratam subiecte despre a caror veridicitate nu avem habar.
Alteori, nu s-ar cadea sa insistam pe chestiuni private, care ar trebui sa-i priveasca doar pe cei implicati.
In schimb, daca incerci sa le vorbesti oamenilor despre "lucruri sfinte", nu mai esti interesant, de multe ori nu ti se raspunde, interlocutorul iti zambeste politicos si cauta sa incheie .

Rar se intampla ca cineva sa te aprobe, aratand ca traieste dupa aceleasi principii.

Ce ii determina pe oameni sa devina sceptici, sa isi schimbe parerea despre tine, sa se retraga atunci cand ai hotarat sa traiesti dupa cum scrie in Cartea Sfanta?
Mai mult, daca ai pornit pe drumul cunoasterii si iubirii de Dumnezeu, grupurile in care ai activat "o viata", te rejecteaza. Te simti prost si cauti sa te retragi, cautand alt anturaj.
Desi tu, urmandu-l pe Domnul, esti mai credibil acum, mai perocupat de binele general. Tu iti deschizi inima si ai vrea sa spui ce simti, ca atunci cand ai gasit o comoara si nu poti sa tii secret.
Ma intreb - si va intreb - cu rugamintea de a fi sinceri si a va descatusa din lanturile oricarei retineri - de ce deranjeaza subiectul "Isus"?
Din cauza ca cei care Il urmeaza nu reusesc sa fie la fel ca El de sfinti si nepatati? Normal ca nu reusesc, doar sunt si ei oameni! Aleg sa lupte insa alaturi de Unul care a invins dusmanul si care ne cheama cu iubire si generozitate fara margini, pe toti la El.

Subiectul Isus produce discutiei o ruptura care altereaza continuitatea fireasca a lucrurilor, o limita peste care nu se trece si peste care se aseaza tacerea....

Ce au (sau nu au) cei care isi doresc a fi ucenicii lui Isus?
De ce sunt priviti "altfel"?
De ce nu sunt agreati?

Credeti ca aspir la prea mult, asteptand raspunsurile voastre?

Va multumesc din tot sufletul si va marturisesc ca am abordat acest subiect delicat dintr-o dorinta extraordinara de a va cunoaste mai bine pe dumneavoastra, cei aproximativ 100 de oameni care vizitati Jurnal de Giulesti, zilnic.

A durea/durere

Inca de la aparitia noastra pe lume, facem cunostinta cu durerea.
Mergem cu ea la brat pana in ultima clipa a vietii.
Sunt oameni care suporta mai usor durerea, altii care se aolesc din orice.
Exista femei care au nascut de 8 sau 10 ori cu toate ca durerile travaliului au fost la fel de intense de fiecare data.
Nu ne place durerea. E un lucru de care ne-am descotorosi oricand, cu placere.
Cu toate astea, neavand incotro, ii gatim fara sa vrem - salas in memoria noastra dintotdeauna.
Suntem norocosi sa traim in epoca tehnologiei avansate; descoperirile ultimei generatii si-au lasat amprenta si in domeniul luptei cu durerea. Astfel, nenumarate tipuri de calmante au invadat piata si ai spune ca, intr-un fel, durerea ar trebui sa capituleze.

Se pare insa ca durerea isi are rolul ei foarte bine conturat.
Care credeti ca sunt "beneficiile" durerii?
Cum actioneaza calmantele?
Exista oare sanse ca durerea sa dispara pentru totdeauna, fara sa mai auzim vreun "au, ma doare"?!

Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea a II-a

ANTONIO CITESTE CAPRA CU TREI IEZI

http://www.youtube.com/watch?v=ZJJnFSBLjOI

Antonio e un baietel foarte matur. Chiar atunci cand nu participa la dialog, analizeaza intens ce se intampla in jurul lui si ne uimeste cu cate un raspuns .... inspirat. Ne-a convins usor de acest lucru, aratandu-ne ca stie ce face, ca nu este si nu va fi niciodata un copil problema, ca il putem lasa "nesupravegheat" fara sa gasim lucrurile in mijlocul casei.
De cand a aparut Emanuel, fratiorul mai mic, parca ceva s-a intamplat. Antonio a inceput sa faca nazbatii si sa nu ne mai asculte; sa devina insistent in "nu-ul" sau cel de toate zilele. E mai rasfatat ca oricand si parca ne roaga sa-l tratam si pe el ca pe un bebelus, cum facem cu Emi. Curand ne-am dat seama ca nu functioneaza acest statut de ... barbat si cautam sa fim mai toleranti cu el, sa se simta iubit si aproape de inima noastra. E si el copil cu iesirile si nazdravaniile aferente varstei. Asa ca ne-am revenit din visare si ii tratam pe amandoi la fel. Are mama doi iezi cucuieti....

vezi si Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea I

Sarbatorim ziua vecinului

Europa sarbatoreste azi, 27 mai, ziua vecinului.
Ma bucur ca s-a inventat aceasta sarbatoare!
Relatiile dintre vecini, in general, aveau nevoie poate de o zi anume pentru reinnodarea lor. E vremea sa intelegem si sa acceptam ca dincolo de gardul inalt, exista inimi, exista oameni ca si noi care traiesc, viseaza, se lupta cu vremurile si cu viteza timpului.

La multi ani, dragi vecini!

La multi ani, giulesteni!

In urma cu jumatate de an,  Jurnal de Giulesti a organizat un targ de jucarii la care au participat peste 10 copii din vecini. A fost interesant si distractiv.

 

 

 

 

Inca de la infiintare, Jurnal de Giulesti s-a adresat in primul rand vecinilor sai, desi nu se lauda cu prea multi cititori din randul acestora. As aminti-o aici totusi pe Mada, consecventa si haioasa noastra cititoare, nelipsita de la comentariile de pe blog. La multi ani, Mada! La multi ani tuturor! pentru ca pana la urma, fiecare este vecinul cuiva.... :-D

Vine 1 Iunie la Jurnal de Giulesti partea I

Voi ati vazut vreo baba frumoasa? Va intreb asa...din curioazitate....
Sa stiti ca eu am vazut copil cuminte!
Unul creste chiar in ograda mea. E vorba de fiul cel mare, Antonio.

Omul cu matura

Matura - maturaaaaaaaaaaaaa!
Va suna cunoscut?
Nu? Inseamna ca nu locuiti in zona Giulesti-Crangasi-Gara de Nord-Plevnei- Grivita-1 Mai.
Cel care - ca un ceas - ne polueaza fonic existenta, este omul cu matura. Il pandesc de multisor si incerc sa obtin cateva vorbe de la dansul. Nu se poate. Nu are ce sa imi spuna. El vinde maturi pentru ca vinde maturi. El nu are familie, are o pensie mica iar pasiunea vietii lui e colindatul a unui sfert din Bucuresti, pe jos, cu maturile la spinare.
-Matura-maturaaaaaaaaa!
L-am prins pe acest Forest Gump din Giulesti si i-am facut cateva poze. Nu i-a convenit.
- Sa nu ma dai la ziar. Mai bine cumpara o matura.

I-am promis de asta-iarna ca o sa cumpar una in perioada Pastelui, asta pentru ca sa incerc sa intru in vorba cu el si sa il determin sa imi spuna doua trei vorbe pentru jurnal. Dar vedeta cartierului nostru e discreta. Din cand in cand mai scapa cate o injuratura la adresa gospodinelor care.... ia ghiciti!... nu prea ii cumpara marfa.
Ce ar mai fi de adaugat? - lucru care m-a determinat sa-i acord spatiu in jurnaldegiulesti - anume ca fie ploaie, troiene, vant napraznic, sarbatoare cu cruce rosie in calendar... el se aude de nicaieri ca un soldat care are de facut un nepretuit anunt:
a venit maturaaaaaaaaaa.
iesi in strada si fa-ti rost de una....

E o zi superba.. hai afara!..

Inca de dimineata, de pe la  7,00 cand cel mic s-a dat jos din pat cu gandul sa-si viziteze bunicii, mi-am dat seama ca o  sa fie o frumoasa zi de duminica azi.
Eram intre somn si trezire cand am auzit usa de la intrare si pe mezinul spunand "iau papucii... ies aparrrra...". Am sarit iute sa nu cumva sa o ia in directia strada si l-am prins la coltul casei. Cand am incercat sa il intorc in pat, s-a lasat in jos plangand ca vrea la mamaia.... ok.. du-te la mamaia...
Ce copii neascultatori...
Dar ce zi frumoasa.. calda... cu un soare asa de prietenos...

E vremea sa iesim pe undeva, in natura... Haideti si voi!
Mai tarziu, poate postam si ceva poze....
Sa aveti o zi superba!!!
Ne intalnim diseara :-))))

Noutati ora 18:00
Ne-am intors.
Am vizitat imprejurimile.
In spatele casei noastre se afla un camp, locul in care sotul meu si-a petrecut copilaria. Era frumos pe atunci, ne povesteste, calaream caii care ieseau la pascut, culegeam ciuperci, totul era mirific.... Acum nu au mai ramas decat gramezile de gunoaie... Of, cum stricam noi ecosistemul...!

Am trecut repede de zona murdara si am ajuns la malul raului Dambovita, unul din punctele de atractie ale zonei Giulesti, desigur.

Toni - mai vesel ca oricand....




Emi s-a remarcat din nou, gustand dintr-un melc.... desi am avut la noi cateva bunatati, nu s-au comparat cu gustul puternic si amarui.... bleah!

 

Sparge tu gheata!

 Rabdarea si puterea romanului de a face fata unui sistem dezechilibrat, unui aparat de stat defect si fara prea multe sanse de redresare, a ajuns la saturatie.
Nemultumirile oamenilor, chiar daca aparent marunte, sunt tot mai multe si mai coplesitoare; ne-am lovit insa de atatea ori de indiferenta si nesimtire, incat le primim zi de zi ca pe niste palme ale sortii... "daca asa o fi voia lui Dumnezeu"... 

Hrana buna si gustoasa, fara foc, la noi acasa

Se incheie aproape un an de cand gatesc cel putin 3 feluri de mancare pe zi fara sa ma folosesc de aragaz. Parca as merita si eu un premiu, zic. :-)

Cum ne vad americanii...

Cum ne vad americanii ?

Cu fundu-n sus, veti spune; si asta pentru ca sa ne amuzam un pic pe seama zicalei din copilarie: "in America e noapte".

Revenind serios la intrebare, va pot spune ce am aflat de la o persoana intoarsa de curand de pe taramul cel mult dorit - SUA.
In primul rand, in conceptia lor, Romania este o tara cu oameni salbatici, ale caror progenituri nu stiu sa vorbeasca pana dupa varsta de 4-5 ani, traiesc in bordeie si ... mergeau desculti la razboi. Nu sunt prea multi americanii care s-ar incumeta sa ajunga prin aceste locuri bantuite de fantoma lui Dracula, de teama de a nu muri de foame sau de a nu fi jefuiti la drumul mare de vreo banda de talhari.

Gasiti aici: experiente si multa sinceritate (partea I)

Din tagma celor sfinte, sa zic asa, ma chinuie de catva timp niste ganduri, ca niste concluzii la care a ajuns sufletul meu, si imi bat la usa a ceea ce se cheama constient, sau mai mult, a ceea ce se cheama cuvant si chiar fapta...
Se contureaza in mintea mea, cum probabil vi se intampla si dumneavoastra, caci nu e nimic nou sub soare, anume ca omul a fost, este si va fi om - oricine ar fi, oriunde ar trai, orice indeletnicire ar avea. Vreau sa spun de fapt ca si acel personaj cult, detinand o functie importanta, purtand costum si cravata si afisand un aer de cel putin (ma scuzati) buricul pamantului, ei bine, e si el tot un om; cu temeri si neputinte, cu dureri si nemultumiri, cu momente lipsite de inspiratie si chiar gafe.