joi, 29 septembrie 2011

Lumea nevazuta...(din sufletul meu)

- I -

Inca de micuti aflam de la parintii nostri sau de la bunici ca pe lume exista ingeri care ne pazesc si merg cu noi la drum chiar daca nu-i putem vedea. Imi amintesc foarte bine aceste bucati din copilaria mea. Seara ma rugam ingerasului, mama si tatal meu se rugau lui Dumnezeu sa aiba grija de noi, sa ne ajute in drumurile noastre, sa ne insoteasca la scoala... Cata pace imi curpinde sufletul cand ma intorc in timp, in gandul meu, si ma vad ingenuchind langa pat! Glasul mamei era altul decat de obicei, era emotionata si spunea mereu, dimineata, printre altele, ,,Iti multumim ca ne-ai trezit la lumina zilei sanatosi”. Vorbea cu Domnul, ii spunea despre grijile ei, despre lipsurile familiei, astfel ca eu am inceput incet, incet sa am o relatie cu aceasta Fiinta mare si puternica, iubitoare si facatoare de minuni.

In jurul varstei de 13 ani parca s-a schimbat ceva. Intr-una din zile ma aflam pe primul rand la biserica, cel care predica citea despre iesirea lui Israel din Egipt. In fata ochilor mei se perindau toate acele actiuni relatate de Biblie... La momentul despartirii Marii Rosii, cand poporul ales trece, iar egiptenii sunt inghititi de ape, launtrul meu s-a scuturat parca de o mantie vrajita. ,,Cum s-au intamplat toate acestea? Ce spune omul asta? Sunt povesti? Merita sa le cred?....” In acel moment, lucrurile in capul meu s-au rasturnat. Realitatea inconjuratoare ma asigura ca nu e posibil sa fie adevarat si astfel am inceput sa despart cele doua lumi in lumea de aici si lumea de acolo. Nu am spus nimanui acest lucru, am continuat sa merg la biserica, sa ies in fata si sa-mi spun poezia sau cantecelul (chiar daca aveam mai multe emotii si imi pierdeam vocea de cele mai multe ori, lucru care nu se intampla inainte), la scoala studiam aparitia omului pe pamant in cu totul alt mod decat scria in Biblie (,,iata deci ca sunt doua lumi in care ma invart”, imi spuneam) si dorinta mea dupa lumea nevazuta a copilariei, in care apareau ingerasi si fiinte blande, mangaietoare, a disparut.

Mama, eu si copiii mei, la peste 25 de ani dupa cele relatate in acest articol
In acest timp, mama a cazut la o foarte grea boala. Eu aveam 13 ani iar sora mea, 11 ani. Ne ingrijea tata, asa cum putea. Ochii lui erau inlacrimati, stiam ca boala e grea si ca mama nu se va face bine. Am inceput sa vorbesc cu Fiinta aceea, sa incerc sa fac o intelegere... sa imi vindece mama si apoi... nu stiu... Ma tot rugam si ma tot zbuciumam... ce sa fac eu ca sa dreg lucrurile. Apoi mai uitam ca ea era acolo, in mari suferinte si imi vedeam de copilaria mea. Cantam tare prin curte, ma jucam cu sora mea. Auzeam vecinele suspinand: ,,sunt copii, nu stiu nimic...” Se faceau rugaciuni fierbinti pentru mama, in biserica. Domnul a ascultat aceste rugaciuni si chiar daca eu atunci nu intelegem ce si cum, mama s-a pus pe picioare dupa lungi si foarte grele chinuri. Tin minte ca o auzeam vorbind tare si alergam la ea sa o intreb cu cine vorbeste. Striga catre Medicul cel Mare si Iubitor, care nu ne lasa in nevoi, cu niciun chip.

In casa noastra se canta foarte mult. Tata a avut toate instrumentele de pe lume. Canta dupa ureche la toate. Se auzeau din drum saxofonul, mandolina sau vioara. Noi cantam pe mai multe voci, era ca in rai. Laudam pe Domnul caci aveam multe motive sa o facem. Cel mai puternic motiv era sanatatea mamei care sporea din ce in ce. Totusi ea nu mai putea sa cante. Glasul ei, ca al unei mierle pana atunci, acum tacea. Suferintele isi pusesera amprenta asupra sufletului ei. Dar eu nu am lasat-o. Un an de zile m-am chinuit sa o determin sa cante si pana la urma s-a lasat convinsa. Era intr-o zi de sambata dupa amiaza, stateam amandoua pe treptele de la intrarea in casa. Nu imi mai amintesc ce anume am cantat dar minunea s-a intamplat si eram cea mai fericita fata de pe pamant.


Atunci nu imi dadeam seama ce se intampla, luam lucrurile asa cum erau. Pastram totusi intr-un cotlon al inimii tainele acestea dar nu mai apelam la ele caci realitatea era una trepidanta... Am trait in lume, bucurandu-ma de atractiile ei mirifice. M-am bucurat de orice ocazie de a ma distra, a-mi hrani egoul si a ma inalta la standardele ,,lor”, acelor personaje celebre ale vremii, in care imi pusesem toata speranta.

Dupa varsta de 20 de ani, cand taiasem aproape orice legatura cu trecutul, cand ajunsesem punctul culminant al studiilor si carierei si al tuturor lucrurilor, cand aveam lumea in palma, cand eram frumoasa, curtata, aveam bani si nu imi lipsea nimic... cand si cand simtem cum se deschidea incet usita aceea din inima mea, simteam cum de acolo iesea ceva sau Cineva invitandu-ma sa ma intorc. Ani la rand am simtit intr-un mod foarte viu chemarea aceea. Nu i-am dat ascultare. Poate doar pentru o zi sau doua, pentru ca apoi sa gonesc din nou spre nicaieri, cu viteza ametitoare.




marți, 6 septembrie 2011

Zana maselutei


Vacanta aceasta a fost una plina de nou pentru iezisorul nostru cel mare, Antonio. Mai intai, anuntam oficial ca a facut primii lui "pasi" pe bicicleta fara roti ajutatoare. Aceasta se intampla in 2 august, in curtea bisericii, pe bicla lui David. Puctam toate datele, sa nu cumva sa uitam :-).
Peste cateva zile, o saptamana, dintisorul de soricel, dornic de duca, a inceput sa se miste incoace si incolo ca rotitele bicicletei. Domnisoara Nico de la gradi a fost cea care l-a extras cu indemanare. Ii multumim si pe aceasta cale. O declaram zana maselutei (pardon, dintisorului).
Iata doua lucruri mari si rotunde aparute intr-o singura vara-toamna, preambul al datei in care Antonio va implini 6 ani.
Mamicile stiu ce spun, cand copilului tau ii cade primul dinte... te gandesti inevitabil: cand a zburat timpul? Parca ieri l-am tinut prima oara in brate tremurand de emotie...
Ii multumim lui Dumnezeu in fiecare zi pentru copilasii nostri, rugandu-L sa ni-i tina sanatosi si ascultatori.

Bloguri, Bloggeri si Cititori