URARILE NOASTRE DE SFARSIT DE AN

         Jurnal de Giulesti ureaza tuturor cititorilor sai din tara si din toata lumea MULTI ANI si clipe de neuitat in 2012!
        Ii salutam cu tot dragul pe cititorii din Republica Moldova, S.U.A., Canada, Liban, Rusia, Germania, Arabia Saudita, Belgia, Spania, Marea Britanie, Franta, Finlanda, Italia!


Sa ne vedem cu bine si anul viitor, aici pe paginile Jurnalului!

Echipa :-)

 

Verdict final: mai ai doua zile. Ce faci?

         Daca ai afla astazi, in mod miraculos, ca maine si poimaine vor fi ultimele tale zile pe lumea asta, ce ai face?
         Te-ai desparti usor de tot ce ai construit in jurul tau intr-o viata? Copiii, bunurile, dragostea, datoriile, regretele - oare cate ti-ar bombarda mintea? Cata atentie ai acorda fiecarui lucru, cautand sa-l finalizezi intr-un mod cel putin corect?
          Eu cred ca as face totul ca sa nu las lucrurile neterminate. Mi-as analiza rapid statusul fiecarui coltisor de creier.

Ne este dor de tine in fiecare zi!

         Anul acesta m-am aflat la capatiiul unei persoane dragi tocmai in momentul in care si-a luat adio de la aceasta lume. Nu apucasem sa vorbim prea multe despre moarte pentru ca nu ne asteptam la asa ceva. Socrul meu, caci despre el e vorba, era tanar, iubea viata si nu arata nicio clipa (dincolo de dureri) ca ar fi gata sa-si ia zborul. In seara aceea eram langa patul lui la spital. Ma uitam neputincioasa la un om intins pe pat, in dureri si pe jumatate inconstient.
Fiecare respiratie pe care o tragea, facea diferenta intre aici si dincolo. La un moment dat a devenit pentru scurt timp constient, cum il stiam de obicei. M-a privit insistent, apoi a ferit privirea, m-a mai privit o data la fel de rascolitor, apoi a inchis ochii, s-a cufundat in lumea dintre lumi si dupa ceva vreme, a adormit.
         Am ramas inmarmurita, fara sa imi dau seama ca socrul meu s-a dus pentru totdeauna. Cautam sa imi explic cumva, sa incerc sa dau timpul inapoi cu cateva secunde, cand inca mai respira. Si mai mult decat orice, as fi vrut sa fi inteles sensul acelor doua priviri pe care nu le voi uita niciodata. Poate imi cerea ajutorul, poate ma ruga sa le transmit alor mei ca ii iubeste, poate vroia sa imi dezvaluie misterul   mortii... sunt doar presupuneri....
         Mai sunt doua zile. Din viata noastra. In dimensiunea 2011. Ii multumim lui Dumnezeu pentru grija, viata, sanatatea si tot ce ne-a daruit pana acum. In curand ne vom imbraca in hainele noi si frumoase ale anului 2012. Bine ar fi sa avem grija de ele, pastrandu-le macar intregi daca nu perfect curate; si chiar daca se intampla sa le mai murdarim, avem cel mai bun inalbitor la indemana - iertarea lui Hristos - sa nu intarziem sa-l folosim!

"De treci codrii de arama..."

“De treci codrii de arama”… pardon, de treci dincolo de Podul Grant-Teatrul Giulesti - Stadionul Rapid si te aventurezi sa ajungi in zona Giulesti Sarbi, multe iti sunt date sa vezi si sa auzi.  Gri-ul e culoarea vesnic in trend a locului.
Totusi, se poate lesne observa ca edilii impreuna cu marile regii si-au dat mana, oferindu-le servicii de varf locuitorilor de aici.

Daca pana mai ieri inotam in noroiul de pe ulite, iata-ne astazi ruland pe o sosea cu adevarat europeana, cu spatii verzi si trotuare generoase. Ce mai tura-vura – lucrurile s-au schimbat si oamenii au uitat de vremea in care isi luau incaltaminte de schimb in geanta sa poata iesi in oras.

Bomboana de pe tort a reprezentat-o reintroducerea mult asteptatului autobuz care sa-l duca pe giulestean din fata casei la metrou sau undeva mai aproape de centru. Si pana la urma, chiar merita omul ca doar “si banul lui merge”. Si a primit si mijloc de transport. Si nu de orice fel, ci masini nou-noute – Mercedes Benz – sa-i fie bucuria deplina.

Are giulesteanul nostru drum ca-n palma? Are. Are masini de lux? Are. Caci si banul lui merge, repet. Dar il scot toti din buzunar sa-l dea pe plata calatoriei cu R.A.T.B.-ul? Dl. Valentin Badea, unul dintre soferii care ajung aici cu autobuzul nr.  163 declara: “masina poate fi plina, dar daca validatoarele nu inregistreaza calatorii, pasagerii circuland clandestin, R.A.T.B. intelege ca nu sunt solicitari de transport si in felul acesta a retras un numar de masini de pe Calea Giulesti.”

Abia acum intelegem de ce, de la o vreme, autobuzul nostru a devenit fantoma. Sunt batrani in statii, copii de gradinita, e frig. Trec 30-40 de minute pana apare unul. Solutia ar fi simpla. Fiecare sa-si plateasca transportul. Dar in cartierul nostru traiesc multi oameni saraci care abia-si permit painea cea de toate zilele. E adevarat, au nevoie de transport. L-ar si plati, dar de unde bani? Somerii, cei cu 2-3 copii nu pot plati taxa unui abonament, oricat de mult si-ar dori. E de inteles.

Ar putea totusi sa faca ceva: sa se poarte mai civilizat in mijlocul de transport pe care nu il prea platesc. Insemnarile cu marker-ul, mizeria, injuraturile, manelele din casti, mirosul greu – oare acestea nu au un cost? Au cu mult mai mult si incepem deja sa il resimtim. Ar trebui sa devenim constienti de faptul ca cei mici si dragi ai nostri vor avea nevoie de aceasta zona curata, aerisita, infrumusetata si linistita pentru a se putea dezvolta normal si pentru a ne putea intoarce multumirile lor la vremea cand vom imbatrani.

Suntem in prag de sarbatori. Vestea minunata a nasterii Domnului ne reaminteste an de an ca pamantul este al Lui, iar a-i respecta resursele este obligatia noastra, a tuturor. Cu atat mai mult cu cat Fiul lui Dumnezeu, nascandu-se si locuind printre noi, ne-a dat cel mai pretios exemplu.

La multi ani tuturor!

Vezi si urarile si doleantele angajatilor R.A.T.B. 

pentru stiri si informatii din cartier, 

vizitati Portalul ingiulesti.com

Primii colindatori ai Jurnalului

Voua v-au batut pana acum colindatorii in geam?
Dupa cum prognozeaza ai nostri, urmeaza niste zile... inzapezite
:-) :-*

Retete a la Jurnal: Nachos cu vita la cuptor

Servicii contra servicii.
Pana cand i-am pregatit sotului o cina sanatoasa, iata ce bunatati a pregatit el pentru copii: Nachos cu vita la cuptor.
Ne trebuie :
- 1 lipie libaneza pe care o taiem in forma de triunghiuri
- 300g muschi de vita (manzat)
- o ceapa
- 1 ardei capia
- cascaval ras pe razatoarea mare
(se curata carnea de pielita, se toaca marunt cu cutitul. se caleste in ulei de masline o ceapa taiata solzisori, aproximativ 1 minut. se adauga carnea si se calesc impreuna inca 2-3 minute, pana cand carnea devine albicioasa. se pune compozitia astfel obtinuta pe triunghiurile de lipie, peste care se adauga ardeiul taiat rondele, apoi cate putin cascaval ras. se da la cuptor 15 minute)

Am gustat si eu ca sa va pot descrie... nu prea imi gasesc cuvintele. Va trebui sa mai gust una. Si inca una. Va spun apoi. ;-).

pentru stiri si informatii din cartier,

vizitati Portalul www.ingiulesti.com

Liniste, bucurie, pace, multumire...

Liniste, bucurie, pace, multumire...
Nu stiu voi cat de mult tanjiti dupa ele, insa mie imi pica foarte bine cand reusesc sa construiesc acest puzzle magic si sa le am pe toate in suflet, in acelasi timp.
Sa fiu sincera, mai adesea imi lipsesc una sau doua; rare au fost momentele cand am putut sa spun cu mana pe inima ca sunt fericita. Iata ca, fara sa vreau, am gasit si formula matematica a fericirii: liniste + bucurie + pace + multumire = fericire.
In general, sunt linistita cand sunt copiii sanatosi; bucuroasa cand reusesc sa ofer un lucru cat de mic sau am avut o intalnire interesanta. Fara exceptie, simt o imensa pace atunci cand imi reimprospatez memoria cu un Psalm sau un mesaj de dragoste din  partea Creatorului nostru.Si nu in ultimul rand, sunt multumita cand suntem cu totii acasa, eventual imbratisati sau jucandu-ne de-a cursele de masini :-).
Cam asta inseamna pentru mine fericirea.
Si inca ceva, mi-as dori ca voi sa fiti mai deschisi in a raspunde prin comentarii la intrebarile pe care le cititi pe site.
Pentru voi ce inseamna fericirea?

pentru stiri si informatii din cartier,

vizitati Portalul www.ingiulesti.com

Lumea nevazuta... (din sufletul meu)

vezi si Partea - I -

Partea a- II -a

Cautam sa ma conformez cat mai bine peisajului in care ma invart. Sa nu se simta acea unda de "altceva" . Imi era rusine sa spun in stanga si in dreapta ca eu sunt dintre cei ce cred. Daca insa intram cu cineva intr-o discutie mai profunda despre spiritualitate, afisam cele ascunse dupa usa de la intrare a sufletului. Eram gata sa le apar cu pretul vietii. ,,Isus e Mantuitorul si Salvatorul nostru, ca specie".... "Dragostea lui Dumnezeu e infinita"... "Ne-a creat pentru ca ne iubeste... si cu principal scop de a-L cunoaste, de a ne ridica la statura spirituala a lui Hristos"... Daca m-ati fi auzit...ce cuvinte mari foloseam.... Norocul meu a fost ca nimeni nu ma intreba de ce nu traiesc dupa cum vorbesc.(Sau poate nu a fost norocul, ci ghinionul meu). Pentru ca visam, si visam frumos.... Ca voi avea... si voi fi... si voi ajunge... Ce? Cum?Unde?  nu prea imi era nici mie foarte clar.
Pe la 25 de ani am inceput sa ma trezesc din "paralizia" aceasta si sa simt un gol de dimensiuni cosmice inauntrul meu. Zi si noapte ma tot intrebam care e rostul existentei, spre unde ma indrept si care va fi finalitatea drumului meu. Dupa o casatorie esuata, ma aflam acum in bratele celui visat.
[Cand l-am intalnit prima oara pe cel de-al doilea sot al  meu, era in prima zi de liceu. Nu obisnuiam sa ma apropii prea mult de baieti, asa ma sfatuise mama. Si eu o ascultam chiar si de la distanta. Retin foarte bine momentul in care l-am zarit printre colegii de clasa. Nu era deloc frumos, era inalt si slab, cu nas proeminent. Avea insa ceva. Parca il cunosteam de undeva. Parca traisem cumva unul langa celalalt, imi placea prezenta lui si ma bucura, ma umplea de sentimente pozitive. Au trecut 10 ani pana ne-am revazut, cu totul intamplator intr-un autobuz, pe Giulesti. Eu, foarte serioasa, casatorita (chiar daca aveam neintelegeri cu sotul, tineam cu dintii la ceea ce se cheama familie, am invatat asta in copilarie, de la parinti), pozam ca femeia invincibila. Insa inima mea l-ar fi dorit foarte mult aproape. Am schimbat cateva politeturi. Se arata deosebit de incantat sa ma vada. Am schimbat numere de telefon, ne-am mai intalnit de cateva ori. Si ceea ce sadisem in noi in vremea liceului, sau poate amprenta puternica a trecutului, a iubirii ramase uitate, a timpului care parea ca se intoarce, acel sambure de foc a inceput sa prinda viata. Luni de zile am trait cea mai frumoasa poveste de iubire din toate timpurile. Chiar si acum, privind inapoi, pot sa declar cu mana pe inima ca un asa love story nu s-a inventat. Ma simteam vinovata fata de sotul meu, stiam ca nu e moral fata de Cel care m-a creat.Citisem in Biblie, cu ani in urma, ca barbatul si femeia sunt unul al celuilalt prin casatorie. Asa cum Hristos iubeste biserica, barbatul isi iubeste nevasta si invers. Privind inapoi, la ruptura pe care am comis-o pana la urma, imi dau seama ca, probabil eram la o varsta la care inca imi mai permiteam sa ma joc. Nu intentionez sa caut o scuza pentru pacatul meu (cu  denumire foarte rusinoasa). Cred totusi ca am cautat fericirea proprie fara sa ma gandesc la ce las in urma. Un caz tipic de genul "decat sa planga mama, mai bine sa planga..."  E drept ca nu aveam o casnicie fericita. Insa acest lucru mi se datora in mare parte, pentru ca eram destul de rea. Asa vazusem si eu in filme sau la alte familii: ca nora nu se intelege cu soacra, ca daca ai ultimul cuvant esti important.... Uitasem cu desavarsire de sfatul lui Hristos, pe care Il studiasem in copilarie: "Fiti blanzi..." 
Relatiile cu sotul meu s-au inrautatit cu atat mai mult cu cat gandurile imi erau la iubitul meu din ascuns. Acesta din urma era schimbat acum. Nu mai afisa acea bucurie si exuberanta molipsitoare, ca in liceu. Abia scotea doua vorbe, ma privea adanc in ochi, nu imi cerea nimic... nu vroia sa ii reprosez mai tarziu ca a intrat cu forta in viata mea. Gesturile lui catre mine erau ca din alta dimensiune. Afisa o rabdare pe care nu o mai intalnisem la nimeni. Daca priveam spre el sau ma vedea catusi de putin ingrijorata, imediat ma intreba ce s-a intamplat, cu ce m-ar putea ajuta. Greu mi-era dat sa cred ca nu e vis, ca am reintilnit marea dragoste dupa care suferisem vacante lungi de vara... De care mi-era mereu drag si dor... fara sa am cea mai mica informatie de la el in toti acesti ani. Desi a urmat o perioada neplacuta: divort, barfe in cartier, separare, lacrimi, regrete - teribilismul specific varstei a invins. In cele din urma am atins fericirea suprema: traiam  alaturi de iubirea intregii mele vieti. Dupa cativa ani am devenit sot si sotie]. 
Credeti ca incep un capitol in culoare roz?

Va astept cu partea a III-a!

Ce mancam de sarbatori, ce mancam in post?

Suntem la inceput de decembrie. 

In aceasta perioada ne (re)innoim sentimentele, cautam sa fim mai buni, mai ingaduitori, facem cadouri si ne pregatim de colindat.

O parte dintre noi a ales sa tina post pana la Craciun din dorinta de a-si curata organismul, dar si mintea, si sufletul... 

Voi tineti postul?

Ce mancaruri de post va plac mai mult si mai mult?

La noi in casa se mananca hrana cruda de un an si jumatate. Asadar, la noi, "postul e.. la el acasa". 

Gatind zi de zi crud, inventand retete dar si culegandu-le din carti, am devenit cea mai mare amatoare de mancarica buna si sanatoasa. Revin la arome, nu am cum sa trec peste ele.... sunt cu totul aparte fata de cele ale hranei gatite. Culorile, la fel.... 

Incercati, in post, ciupercutele crude peste care ati presarat sare, boia de ardei dulce, cimbru, piper, ulei de masline, verdeata, usturoi maruntit, rosii taiate cubulete.

Sau puteti sa faceti un bun obicei din a servi zilnic o salata mare si gustoasa din urmatoarele ingrediente: salata verde, rucola, ceapa rosie, ardei gras, rosii, sare, ulei de masline. E uimitor cum se pot combina intre ele aceste binecuvantari din gradina (piata).

Salivati sau... incercati!

Pentru stiri si informatii din cartier      

 vizitati Portalul "ingiulesti.com"

Cum putem confectiona o "Christmas Star"

Vorbeam mai devreme despre frumusetile din hartie, urmeaza surpriza zilei - prima incercare personala de confectionat stelute, metoda origami. Daca va place, daca v-a iesit si voua si daca doriti sa mai stam de vorba, va astept la sectiunea comentarii.

Va sarut si week end placut!

Va plictisiti? confectionati ceva interesant

Modalitate de a-ti petrece placut timpul liber,de a-ti echilibra gandurile si mintea, origami (arta plierii hartiei astfel incat sa obtii forme interesante) a devenit si la noi o activitate destul de cautata in scoli, gradinite, in cluburile pentru copii dar si pentru adulti. 
Sub indrumarea unui cadru didactic sau a unui artist plastic, copiii creeaza stelute, braduti, barcute dintr-o banala bucata de hartie.
Mai tarziu, in Jurnal, va astept cu o mica surpriza. Pentru ca ne aflam in pragul sarbatorilor si pentru ca multi simt nevoia sa isi impodobeasca, intr-un fel sau altul, caminul.

    Pentru stiri si informatii din cartier,      
         vizitati Portalul "ingiulesti.com"