sâmbătă, 6 iulie 2013

Avem nevoie de un miracol, fiti alaturi de noi!

  • Numele meu este Alexandru D. Scriu aceste randuri pentru ca inima si constiinta mea simt ca undeva acolo cineva o sa citeasca aceste randuri si Dumnezeu isi va face prezenta simtita asa cum a facut_o intotdeauna cu neamul omenesc. In primul rand dati_mi voie sa multumesc MAMELOR pentru atatea sacrificii facute pentru a aduce pe lume ceea ce se spune a fi cea mai mare fericire - viata. Spun asta pentru ca aproape am trait chinurile nasterii sotie mele! Pentru mine, ca barbat, nu exista multumire mai mare pe lume decat ca am fost acolo, langa ea, in cele mai cumplite momente.
    Povestea noastra a inceput in Romania. Eram prieteni de cand am invatat sa folosim lingura. Vecini, despartiti de cateva case. Anii au trecut, vremurile s_au schimbat iar eu a trebuit sa imi caut "fericire" in afara. Timp de 8 ani, pana la varsta de 26 de ani, am trait in Spania. Apoi, intr-o vara, in vacanta, s-a intamplat un miracol. M_am indragostit de ea...amica mea...vecina mea. Nu am putut sa fac nimic altceva decat sa o cer de sotie parintilor ei. Zis si facut. Acum era a mea si doar a mea! Am plecat in Spania cu gandul sa ne facem un viitor si  o familie. Totusi nu ne simteam asa cum trebuie... parca lipsea ceva - un copil. Primul nostru copil! Doamne, nu am avut un sentiment ca asta niciodata.... eram naucit, dar eram si speriat in acelasi timp. Eram asa fericiti...toata lumea era a noastra! timpul trecea si chiar daca pentru ea nu era asa usor (sa_si lase familia in urma) totusi o viata mica si scumpa se contura in pantecul ei si asta conta cel mai mult! 
    Au urmat programari la doctor...analize...iar programari... totul ca sa fie bine. Ne_am revazut locurile natale, iata_ne in Romania! Atatea rude de vizitat....atatea lucruri de rezolvat... Totul era perfect pentru noi. Eram fericiti si toata lumea era a noastra. Niciodata nu am lasat_o singura pe sotia mea pentru ca o iubesc foarte, foarte mult. Copilaria mea nu a fost una usoara, am crescut fara tata.... m-au crescut mama mea si sora mea. Firea mea nu_i asa de puternica.... sunt ca un burete ce absoarbe dragoste si dorinta de comunicare. 
    Era un sezon ploios in perioada aia in Romania, asa rece si ploios incat sotia mea a racit. Nu ni sa parut nimic grav, nu am lasat_o sa faca efort mai deloc, soacra mea (pe care o iubesc ca pe mama) a fost acolo tot timpul. Intr_o seara ne_am hotarat sa o aducem pe mama ei cu noi sa facem un gratar doar noi trei! Am mancat, eram fericiti ca suntem cu totii iar eu m_am decis sa ma rasfat cu o binemeritata bere. Apoi am mers la culcare. Pe la 2 dimineata sotia mea se simtea rau....unde sa ma duc pentru ca nu puteam conduce? 
    L-am sunat pe un prieten si am plecat spre Buftea. Doctorii ne-au spus ca_i doar o raceala si trebuie sa ia Nospa. A luat atunci pe loc si am plecat acasa in speranta ca totul va fi bine. Din pacate nu a fost asa, la ora 4 dimineata a trebuit sa ma intorc iar acolo. Nu i_au dat nici o speranta baiatului meu. Am plecat spre Maternitatea Polizu. Am ajuns la camera de garda si avea contractii mari. I-au facut calmante asa de multe...dar contractiile tot veneau. Am aflat ca are o infectie urinara foarte grava. Au adaugat pe langa calmante si  antibiotic, glucoza si altele... i_au administrat atatea calmante incat era aproape sa moara, avea tensiunea 8. Am stat tot timpul langa ea. Am vazut_o cum reactiona ........ avea frisoane si tremura din tot corpul....toti doctorii erau acolo, unii chiar plangeau de frica...eu, la fel.... s-o vad pe sotia mea cum trece prin chinurile acelea...Ne-au spus ca nu mai avem cum sa amanam nasterea. Acel luptator mic, care nu avea mai mult de 6 luni si o saptamana, s-a nascut la fix 1 kg. Sanse de supravietuire: 0. Iubita mea se afla la un pas de septicemie iar noi nu am stiut nimic. Dupa nastere,  asistentele fugeau  cu el in brate, neintubat, de la un etaj la altul. Am crezut ca va fi bine, eram foarte fericit... dar nu se terminase... A venit  doctorul la mine sa-mi spuna lucruri pe care nimeni nu vrea sa le auda si pe care nu pot sa le mentionez!... sanse inexistente...copilul avea nevoie de un miracol, acel miracol in fata caruia si doctorii stau cu mainlie incrucisate si asteapta, asteapta... Nu conteaza cati bani poti avea, cata influenta ...... intr_un spital totul se rezuma la Acela ce ne cunoaste pe fiecare in parte! 
    Nu poate trece o secunda fara ca eu sa ma gandesc la micutul David, cum l-am botezat pe fiul nostru. Este primul meu copil si nu e durere mai mare pe lume decat sa_ti vezi sotia si copilul cum se chinuie sa mearga mai departe.


    Nu sunt un tip foarte religios, dar simt ca este un moment cand nu am unde sa imi indrept privirea dupa ajutor decat sus, la Tatal Ceresc. Rugati-va impreuna cu mine, stiu ca puterea rugaciunii e mare!!!
    Va multumesc din adancul inimii!

    Alexandru D.
    Spania
     
     

3 comentarii:

Daniela Durama spunea...

Pacea si bucuria sa ia locul acestei dureri sfasietoare prin care am trecut si eu, pierzandu-mi fetita de numai 22 saptamani. Dumnezeu sa va dea putere multa, copilului sa-i dea viata dupa planul pe care il are cu fiecare fiinta din univers! Va iubesc

Anonim spunea...

Fiecare vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa toata fericirea si cresterea vin in timp ce il urci!dumnezeu sa aiba grija de toti 3 si sa va dea multa sanatate si multa potere.te pup jana!sa ai grija de tine.

Angela...salvata prin HAR spunea...

felicitari FRUMOS de urmat explul