miercuri, 4 mai 2011

Gasiti aici: experiente si multa sinceritate (partea I)

Din tagma celor sfinte, sa zic asa, ma chinuie de catva timp niste ganduri, ca niste concluzii la care a ajuns sufletul meu, si imi bat la usa a ceea ce se cheama constient, sau mai mult, a ceea ce se cheama cuvant si chiar fapta...
Se contureaza in mintea mea, cum probabil vi se intampla si dumneavoastra, caci nu e nimic nou sub soare, anume ca omul a fost, este si va fi om - oricine ar fi, oriunde ar trai, orice indeletnicire ar avea. Vreau sa spun de fapt ca si acel personaj cult, detinand o functie importanta, purtand costum si cravata si afisand un aer de cel putin (ma scuzati) buricul pamantului, ei bine, e si el tot un om; cu temeri si neputinte, cu dureri si nemultumiri, cu momente lipsite de inspiratie si chiar gafe.

In urma cu cativa ani, nu gandeam asa. Ci ma copleseau toate prezentele acelea sobre si implacabile, ma temeam sa nu fac vreo greseala, sa nu scap vreo gafa ireparabila, vreun cuvant nelalocul lui.... Inghetam ori de cate ori treceam pe langa marele si greul OM iar daca ar fi fost cazul sa ii mai comunic si ceva anume, intram instant intr-o lume paralela, in care nu mai vedeam, nu mai auzeam, nu retineam ce mi se comunica... nici vorba sa imi spun parerea...ingaimam doar "ok", "inteleg", "in regula", "imediat". Plus ca nu as fi putut cu vreun chip avea decat o parere buna si - curios - decat incredere in orice ineptie ar fi debitat o asemenea persoana.
Apareau din cand in cand in decor tineri care aveau proprii-le pareri; nu erau ele extraordinare dar acei tineri se luptau pentru a si le sustine; in ceea ce ma priveste, nu aveam curajul sa definesc o parere, pentru ca oricat de buna ar fi fost, eu o consideram puierila. Si am tacut. Si am tacut mult, si am invatat in acesti lungi ani de tacere ca oricine poate gresi, oricine poate avea rezultate remarcabile, oricine poate spune o poanta buna, oricine poate sa te faca sa suferi dupa cum oricand e posibil ca un necunoscut sau o persoana dezagreabila sa iti ofere acea pata de culoare generatoare de un placut impuls.
Cu timpul (oare prea tarziu?) am capatat curaj.... imi iau timp pentru a gandi inainte, a analiza, imi permit chiar sa gresesc sau sa deviez de la subiect, acum imi conturez mai usor o parere si chiar o contracarez pe a LOR.....  simt ca as putea spune chiar si o gluma. Le iau pe toate ca pe o rezultanta a ceea ce vad in jur: oameni mari la stat si la sfat care se joaca cu vietile altor oameni, cu cursul vietii, cu linistea si siguranta planetei.... De curand am inceput sa ma simt ca intr-o lume in care ne jucam de-a familiile, salile de judecata, salarii, trafic, pistoale, crime si chiar apocalipse. Constat cu uimire cata usurinta a capatat lumea in a emite ipoteze in legatura viitorul, exploziile solare sau .... nemurirea sufletului.

Sunt, probabil, trairile unui om deosebit de timid si putin slabut de inger care s-a inconjurat candva de lumea buna iar acum a imbatranit si s-a asezat sa-si scrie memoriile. Nu trebuie sa il luati in seama, stiti si voi ce se spune despre batrani....ca mai spun uneori .... pe de alta parte... cine nu are un batran, sa-l cumpere, asa se mai spune....:-) A se retine ca ceea m-a determinat sa rup barierele si sa-mi pun sufletul pe tava a fost acea dorinta de a-mi testa curajul si - daca vreti - un pariu cu mine insami dupa cativa ani in care am stat "in umbra" si am analizat ;-)...  nu oricine are curaj sa recunoasca.....

Voi, cei care va aflati in teren, cum jonglati cu situatiile?  aveti curajul sa va destainuiti?

Un comentariu:

Anonim spunea...

mada, cand doresti sa trimiti comm, incearca sa te loghezi cu "anonim". E cea mai simpla varianta...