miercuri, 12 septembrie 2012

Draga jurnalule (III)...

Povestea zorilor
Foto: Jurnal de Giulesti


A fost odata un mare si renumit Pictor. Pictorul acesta era foarte bun si bland, si iubitor. Intr-o zi El a creat o minune de tablou. A pus in paleta de culori rosu aprins, orange, apoi a adaugat galben, verde, albastru, a finalizat cu indigo si violet incheiand cel mai de pret legamant de dragoste cu opera Sa.

Foto: Jurnal de Giulesti
Foto: Jurnal de Giulesti
A trasat o dunga din armonia izovorului vietii, un albastru imens peste care a asezat o minge stralucitoare, ca de foc, iar dedesubt a adunat crampeie din cele mai fine nuante ale Paradisului. Amestecand atent lumini si culori, fagaduinte si muzici de ingeri, picaturi de sange Ii cadeau pe un fond negru si arid... 

Sase zile, atat i-a luat Pictorului Suprem sa realizeze capodopera lucrarilor Sale. Si-a dat viata pentru miliardele de portrete schitate dupa insusi chipul Sau, apoi a semnat jos, cum obisnuiesc sa faca artistii: 
Eu sunt. Ne vedem in vesnicii 

Foto: Jurnal de Giulesti

Foto: Jurnal de Giulesti
Foto: Jurnal de Giulesti





Astazi ne-am sculat cu noaptea in cap, hotarati fiind sa punem capat vacantei intr-un mod mai usor de suportat, si anume, cu toata familia, pe lac. Barbatii si-au luat lansetele, eu am pregatit hainute groase si am pus mancarica in desaga. Frumusetea de dinaintea rasaritului m-a lasat muta. Totul parea incremenit. Ca in povesti, cand se ingana ziua cu noaptea, cand binele invinge raul, cand ingerii erau inca la taifas cu Tatal Ceresc ce le reinnoia cupele cu binecuvantari pe care sa le reverse  peste pamanteni, am ajuns si noi in preajma lacului. Sublimul acesta m-a inspirat sa scriu "Povestea zorilor". Si feeria a durat fix pana s-a inseninat. 
Dezlipindu-ne cu greu ochii de pe cer, cautand inspre iarba, am constatat ca nu avem unde sa ne asezam de mizerii, mirosuri si cate si mai cate... Atat pentru a salva ziua cat si pentru ca refuzam sa raman pentru urmatoarle 10 ore in acel loc dizgratios, am trecut la treaba. Am trans hartii, materiale de plastic pe jumatate  ingropate in nisip, pantofi vechi si desprecheati... tot ce strica aerul si imaginea pe o raza de 20-25 mp.





In timp ce curatam de zor, a aparut un domn grabit sa ne taxeze. I-am spus ca el ar trebui sa ma plateasca pentru curatenia ce am facut-o in zona. Mi-a ras in nas. Am contiuat sa sustin pe ton foarte serios ca el ar trebui sa fie mai interesat decat mine de pastrarea curateniei pe malul lacului, ca doar ii apartine, nu? Omul s-a uitat la mine ca la o nebuna din alea... ecologiste.... Ne-a luat banii si a plecat. Oricat mi-ar fi dat nu putea sa ma multumeasca asa cum mi-a multumit natura, trimitandu-mi direct in suflet bucuria ca pot sa ma asez si sa pregatesc copiilor omleta atat de mult asteptata. In amintirea omului cu taxa raman o nebuna care strangea hartii cu un bat. Pentru copiii mei insa raman acel adult din viata lor care curata locurile pe unde ieseam. Eu zic ca e bine si atat. De fapt, e suficient.




Faze haioase. Atat de bine s-au simtit cei mici in aer liber incat, Emisor, dupa micul dejun (fructe si pandispan) a avut o intrebare, mami, noi cand mancam?.
Tot el, vazand mamaliga pentru peste mi-a mai spus: si mamaliga asta cand o mancam? 
Antonio a prins cinci pestisori mici cu undita lui, in timp ce tati doar unul, la plecare. Un domn de alaturi i-a daruit tot lui Antonio cei doi pestisori pentru care venise cu vreo cinci lansete serioase. 

2 comentarii:

dana spunea...

Citind am putut simti mirosul de iarba si pamant, adierea ce vine dinspre apa , precum si miscarea domoala a vantului...Mai ca mi s-a facut pofta de o mamaliga, asa ca maine copiii mei se vor bucura de o mamaligua pe cinste. Multumesc pentru clipa de odihna pe care mi-ai oferit-o prin acest minunat mesaj...Sper ca si domnul care strange banii - nu gunoaiele - va simti odata ceea ce ati simtit voi : bucuria si multumirea fata de ceea ce a creeat EL. Poate si el va invata sa pretuiasca ceea ce este cu adevarat valoros.

Fiti binecuvantati, oameni dragi!

Daniela Durama spunea...

Asa speram si noi, stii ce putere are exemplul. Ma bucur ca ti-ai incarcat bateriile si ai fost alaturi de noi in scurta excursie pe lac. ;-))
Cand ai acel ceva pe care nu poti sa il denumesti, dar il simti acolo, in suflet, traiesti la unison cu toti cei care pretuiesc la fel ca tine, TOTUL.
Iti multumim, Dana! Binecuvantarea sa se aseze si peste familia ta! Te mai astept!