marți, 27 martie 2012

Numai mama sa nu fii

          Copiii mei nu ma mai asculta. Ce e de facut? unde am gresit? Parca as vorbi o limba pe care ei nu o cunosc, caci nu ma inteleg cand le vorbesc. Ba mai mult, nu ma aud. In schimb, cand ei au ceva de spus - imi repeta de 20 de ori, cu vocea ridicata, acel lucru.
           Se spune despre mine ca sunt o fire blanda. Am ales sa fiu prietena lor cea mai apropiata. Le-am vorbit mult mai mult (poate) decat trebuia. Am facut lucuri pe care ar fi trebuit sa le faca ei insisi: dat cu lingurita pana la 5-6 ani (celui mare), imbracat/dezbracat, ordine la jucarii, haine, carti. Povestit si deschis orizonturi, creat portret robot de campion, dezvoltat dragoste pentru cunoastere, pentru limba, pentru orientare, pentru natura si nu in ultimul rand pentru Dumnezeu.
          Cantecul si povestea nu au lipsit din gura mea nici macar o zi pe an, ii indemn la rugaciune, ascultare, creatie si imaginatie. Ii scot in oras o data - de doua ori pe saptamana, le sunt aproape in orice moment din existenta lor.
          Adesea incerc sa joc un rol, acela de mama dura. Imi propun sa fiu ferma si sa vin cu un program dupa care sa functionam si noi ca oamenii. Nu iese nimic. Sunt doi, sunt baietii, e diferenta mare de varsta intre ei. Cand am senzatia ca l-am "cucerit" pe unul, imi da de furca celalalt.
          Am obosit. Neascultarea si ignoranta de acum ma duc cu gandul la problemele ce vor aparea probabil in viitor. Vor fi si ei oare candidati la mutatiile unei generatii care pare ca pierde controlul? Antonio va implini in curand 7 ani. Expresia "cei 7 ani de acasa" isi va cere tributul.Cum as putea sa castig aceste luni, pana la inceputul clasei I? Sa-l determin sa ma auda, respecte, asculte din iubire si pentru iubirea si tratamentul pe care le primeste din abundenta, dintotdeauna?
          Dati-mi o mana de ajutor, voi, cei ai caror copii sunt blanzi si comunicativi, de ajutor si respectuosi...
          Va multumesc!

9 comentarii:

Unknown spunea...

In primul rand eu am observat ceva din descrierea ta. Din dragoste si cu dragoste, ai confundat dragostea cu asumarea. Exemplele cu datul cu lingurita, curat in camere etc. Adica ai trait tu in locul lor niste experiente de care i-ai lipsit pe ei. Lipsirea de experiente inseamna lipsirea de asumare si de responsabilizare. Incetul cu incetul ei au cucerit teritoriul tau si nu tu pe al lor. Ei sunt acum autoritatea si tu esti executantul. Faptul ca ai "jucat" uneori rolul de mama dura le-a aratat lor ca "te mai apuca uneori, dar iti trece repede".
Cu asta te confrunti tu. Cand ti se da totul pe tava, pentru ca mama e prea grijulie, cresti cu convingerea ca ti se cuvine totul si lumea sta la comanda ta.
Se pot rezolva aceste mici deviante comportamentale, insa nu uita ca in familie sunteti doi cu autoritate: mama si tata.
Rolurile si atributiile se impart armonios.
Incepe prin a scrie pe o hartie mare un program strict al fiecarui membru al familiei , pe fiecare zi a saptamanii si pe ore. Fiecare punct din program trebuie respectat sau atrage dupa sine o pedeapsa. Fiecare punct din program trebuie sa contina si o parte de responabilizare a fiecaruia dintre copii in legatura cu o actiune. Exemplu: unul este responsabil cu curatenia in camerele copiilor. Deci responsabilul trebuie sa-si ia fratele si amandoi sa isi faca zilnic curat in camere, sa-si aseze hainele, jucariile etc. Daca la "inspectia" unui dintre parinti lucrurile nu sunt in ordine, responsabilul din acea zi primeste o pedeapsa. De exemplu: spala vasele dupa fiecare masa, vreme de o saptamana sau rezolva 50 de probleme corect la matematica etc.
Cand sarcinile sunt indeplinite se dau recompense.
Pentru fiecare ajutor in plus, necerut, se dau de asemenea, bonusuri.
Nu te mai lasa santajata emotional de ei. Nu uita ca in povestea asta tu esti ca un sculptor: daca nu sculpezi bine, ceea ce iese la fiecare final de zi, in loc sa fie o capodopera, poate fi doar o caricatura.
Autoritate nu inseamna duritate. Inseamna personalitate dominanta. Se face cu calm (si din asta ai o gramada) si cu fermitate.
Chiar daca uneori trebuie sa strangi din dinti cand aplici o pedeapsa, fa-o. Ai sa-ti multumesti singura mai tarziu.
Implica-ti sotul in absolut toate aceste actiuni. Copiii trebuie sa vada, inteleaga , simta ca sunteti doi si , aia e, voi sunteti "sefii". E ca in business, doar ca e ludic. :)
In actiunile zilnice implica-i tot ludic. Munca si a noastra, a maturilor poate fi facuta ludic si atunci toata lumea se implica de drag si cu pasiune :)
Nah...opinii de psiholog :)
Spor si daca iti pot fi de ajutor, stii unde ma gasesti la absolut orice ora :)

Daniela I. spunea...

Amelie, sincer iti spun ca nu stiu unde te gasesc, dar stiu ca ai picat din cer; tocmai in momentul in care trebuia sa ma traga cineva de maneca, sa-mi vorbeasca asa, ca de la specialist la un "om in nevoie". Voi studia punct cu punct propunerile tale, mi se par excelente. Daca voi mai avea nevoie de ajutorul tau, lasa-ma sa inteleg unde te pot gasi :-) iti multumesc foarte mult!!!

Anonim spunea...

Cineva mi-a spus zilele trecute : " Noi nu putem rezolva multe din problemele noastre ( relationale sau de alt fel..) deoarece ne vedem slabi, mici si nu mai avem capacitatea sa ne vedem partile puternice din noi. Suntem mai puternici decat ne imaginam deoarece avem deasupra noastra pe Dumnezeu si ocrotirea LUI. " Si eu mai am probleme DAR ma gandesc ca fiecare etapa a vietii trebuie sa fie altfel. Sfaturi se pot da usor DAR tu esti mama si cele mai bune sfaturi le poti gasi in inima ta si in CUVANT . Te imbratiseza o mama care are si ea sute de intrebari si probleme. :) - Liliana Corbu

Daniela I. spunea...

@ Amelie, ca prin farmec, copiii s-au comportat bine astazi. Le-am spus de recompense si bonusuri (lucruri mici, pe care oricum le primeau zilnic) si sunt incntati sa fie de ajutor. Le place responsabilitatea... incredibil... iar eu ma simt muuuuult mai libera (desi fac cam aceleasi lucruri, acum ii am si pe ei prezenti). Se vede luminita de la capatul tunelului... oare nu cumva e trenul care ne va calca? :-D :-*

Daniela I. spunea...

@ Liliana - e clar ca Dumnezeu ne vorbeste prin oameni, natura, exemplul Sau si Cuvant. Toate acestea, imbinate, sper sa dea roade si la noi. Pupam pe baietii tai. Succes in "meserie", in continuare!

Alexandra spunea...

Buna Daniela, bine te-am gasit!
La articolul tau am si eu un mic comentariu, ca mama de baiat de 22 de ani. Fii asa cum simti, iar pe copil lasa-l , pe cat se poate sa faca ce simte el... Nu-l ingradi, nu-i impune, doar incearca sa-l supraveghezi sa nu o ia pe cai gresite. Un fel de libertate controlata, daca intelegi ce vreau sa zic...
Cea mai grea perioada va fi fara indoiala adolescenta, insa odata depasita, vei avea marea satisfacie a muncii, a menirii tale de parinte, iar copilul pana mai iesi de nestapanit iti va deveni, surprinzator, cel mai bun prieten.
Cu drag,
Alexandra

Daniela I. spunea...

Iti multumesc mult pentru sfat, Alexandra! Felicitari pentru tot ce faci si pentru un baiat asa mare care, cu siguranta, iti e cel mai bun prieten. Sper si eu sa trec cu bine de toate aceste etape. Deja sunt in procesul practicarii ideilor date de voi si im idau seama ca ei sunt ca niste bobocei. Problema era la mine... traiam in locul lor cum spunea Amelie. Nu e usor, dar se poate, iar ei se deschid pe zi ce trece si imi sunt alaturi la toate activitatile casnice. :-*

Unknown spunea...

Buna de cu seara, din nou! :) ma bucur tare mult ca ceea ce ai inceput sa aplici arata rezultate. Nu sut doar 'sfaturi". Sunt retete care functioneaza de foarte multa vreme incoace.
Sper ca nu te supar facand o analogie. Stiu ca iubesti animalele. Acum, du-te pe firul amitirilor si scoate la iveala cum se comporta un catel pui si cum ai reusit sa ii arati cie e stapaul. Ce face un pui de caine? E dragut. Asta stim deja. :) Si mai ce? Pai te santajeaza emotional. Pana cand? Pana cand isi impune teritorialitatea. Din momentul ala el e stapan si tu pet. Deci, revenind, cum te impui? Pai...in primul rand unui pui de catel ii faci un program strict: doua mese pe zi, la anumite ore, program de joaca si de scos afara, apoi il inveti unde sa isi faca nevoile, il inveti ca e rau sa roada cabluri sau pantofi si cate si mai cate. cam asa e si cu copiii :)
Suntem, vrem sau nu vrem, niste animalute. traind in contexte sociale si nu in afara lor, trebuie sa invatam de mici niste reguli. Daca le invatam cu forta, le vorm respinge toata viata, facand cele mai mari prostii. Daca le invatam ludic, inseamna ca le insusim cu placere si ne conformam toata viata.
Nu uita ca maturul devine, in comportare, propriul sau parinte , dar poate imbunatati greselile pe care le-a facut parintele sau cu el atata vreme cat constietizeaza si corecteaza :)
Intre timp, am senzatia ca stii unde sa ma gasesti ;)

Daniela I. spunea...

Iti multumesc, draga mea, ca iti faci timp sa iti arunci un ochi si pe lista noastra de "to do", in conditiile in care tu insasi esti atat de ocupata... Da, se pare ca pe langa dragoste si comunicare,micutii nostri au nevoie si sa-i bagam in business; le place in mod deosebit. Astazi Toni a facut ciorbita (a tocat morcovul si a tot invartit lingura in ea, ca sa fiarba mai repede :-))), apoi s-a jucat cu niste coca si am preparat-o sa iasa (macar) niste covrigei din ea. Au fost bunicei, i-au papat cu ciorbita. Imi tot spunea "mami, stai si odihneste-te ca eu sunt bucatarul acum" :-*..... sa fi vazut ce bine taie legumele, isi fereste degetelele foarte, foarte bine.. (e si fan Tv Paprika, poate d-aia...). Te salutam cu totii, iti multumim si tinem aproape!

Bloguri, Bloggeri si Cititori